Vineri, 7 decembrie, ora 17.55 are loc deschiderea de stagiune la celebra Scala din Milano. Radio Romania Muzical preia in direct acest spectacol cu “Tristan si Isolda” de Richard Wagner, o montare noua in regia lui Patrice Chereau. In rolurile principale: tenorul Ian Storey (Tristan) si mezzosoprana Waltraud Meier (Isolda), doua voci devenite celebre in repertoriul wagnerian. Spectacolul va fi dirijat de binecunoscutul Daniel Barenboim, primul muzician care a indraznit sa cante Wagner in Israel dupa cel de al Doilea Razboi Mondial. Francezul Patrice Chereau este, printre altele, regizorul succesului international “Regina Margot” (Premiul juriului la Cannes - 1994). Nu este pentru prima oara cand regizeaza opere de Wagner, fiind autorul montarii Tetralogiei wagneriene in conducerea muzicala a lui Pierre Boulez. Spectacolul “Tristan si Isolda” de Richard Wagner se va relua la Scala din Milano in 11, 16, 20, 23, 28 decembrie 2007 si 2 ianuarie 2008.

Transmisiunea directa la Radio Romania Muzical va fi realizata de Luminita Arvunescu si invitatul ei, dr. Stephan Poen, sotul regretatei mezzosoprane romance Elena Cernei si un obisnuit al spectacolelor de la Scala.

Sambata, 8 decembrie, ora 20.30: deschiderea stagiunii de transmisiuni directe radio de la Metropolitan, din New York. Este a noua stagiune preluata in direct la Radio Romania Muzical de la Metropolitan.
Primul spectacol: o opera clasica de Christoph Willibald Gluck, mai rar prezenta pe scenele internationale - “Ifigenia in Taurida”. In rolurile principale: Susan Graham (Ifigenia) si Placido Domingo (Oreste), celebrul tenor interpretand pentru prima data acest rol.

Invitatii permanenti ai transmisiunilor directe de la Metropolitan sunt analistul Sever Voinescu, Catalin Ionescu Arbore, directorul Operei Nationale Romane din Bucuresti si Costin Popa, redactorul sef al revistei Melos.

Radio Romania Muzical transmite in direct de la Metropolitan si spectacolele ce vor avea loc in 15 decembrie 2007, 5 si 26 ianuarie 2008, 15 februarie 2008, 1, 8 si 29 martie 2008 si 5 aprilie 2008. Spectacolul din 5 aprilie 2008 o are ca protagonista pe soprana Angela Gheorghiu in rolul Mimi din “Boema” de Puccini.