Celebrul coregraf francez Maurice Bejart a fost internat in urma cu cateva zile intr-un spital din Lausanne, in vestul Elvetiei, pentru a fi supus unui tratament cardiac si renal "strict".

Bejart, in varsta de 80 de ani, avea de cativa ani mai multe probleme medicale care l-au determinat sa-si reduca activitatea. Cu toate acestea, marele artist monitoriza foarte atent activitatea companiei sale de balet, Bejart Ballet Lausanne.

In ciuda sanatatii fragile, creatorul a urmarit pregatirile pentru spectacolul "Tour du Monde en 80 minutes", care va fi prezentat de pe 20 decembrie la Lausanne in premiera mondiala, inainte de a pleca la Paris, in februarie 2008, si apoi in turneu mondial, informeaza NewsIn.