Abia implinea 20 de ani si Irina Denejkina devenea o vedeta a literaturii actuale in fosta Uniune Sovietica. Asta se intampla acum vreo cinci ani, cand primea Premiul National Bestseller al Rusiei pentru un volum de proze scurte. Titlul: nici ca se putea ceva mai nimerit: "Votca-Cola". si asta imi aminteste de un schimb de replici dintr-un film recent ("I Really Hate My Job")."N-ai baut niciodata Coca-Cola? Nici Pepsi-Cola?", isi intreaba una din fete, stupefiata, colega. "Dar asta e ca menstruatia, pur si simplu se intampla", continua fata. "Votca-Cola" este un cocteil (desigur, mai multa votca si "Coca", mai putina Cola), este un shot de adrenalina, iar Denejkina ii demonstreaza cu acest volum oricarui cititor ca nu e nevoie sa traiesti pe bune senzatiile tari, uneori fiind suficient sa le iei din carti.

Venind cu un alt aer, dar si cu o alta conceptie asupra literaturii, ea marturiseste deschis ca vrea sa scrie, dar ca nu scrisul va fi profesia ei, visand sa-si deschida un restaurant sau sa faca design vestimentar - Denejkina a devenit o portavoce a generatiei sale. O generatie de tineri dezorientati, ai caror parinti si-au vazut tineretea sfarsindu-se o data cu ultimele zile ale Uniunii Sovietice si care sunt mult prea dezinteresati pentru a incerca macar sa gaseasca un drum spre lumina.