Actrita Raluca Gheorghiu este protagonista ce debuteaza, odata cu acest spectacol, in teatrul pentru copii. Spectacolul semnat de Cornel Todea (dramatizare si regie) propune un titlu foarte iubit al literaturii pentru copii, avand ca tema confruntarea eterna dintre Bine si Rau, din perspectiva a doua personaje feminine clasice cu varste, atitudini, valori morale si existentiale diferite.

Basmul despre sansa binelui si a frumusetii de a invinge ceea ce este rau si urat, te invata ca intotdeauna trebuie sa alegi ca sa fii fericit. Montarea restituie farmecul basmului, fara a-i eluda dramatismul, explorand inspirat resursele lui comice, asociind muzica (Eduard Jighirgiu), scenografia (Viaceslav Vutcariov), coregrafia (Pastorel Ionescu) si efectele video, unei viziuni proaspete si dinamice asupra minunatei atmosfere a povestii Fratilor Grimm.

In distributie ii vom vedea pe Marina Procopie, Alexandrina Halic, Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Camelia Andrita, Oliviu Cristian Bughiu, Eduard Jighirgiu, Gabriel Coveseanu, Cristian Cretu, Marius Nanau, Voicu Hetel, Daniel Tudorica.

“Alba ca Zapada si cei sapte pitici” este cea de-a treia montare cu acest titlu pe scena teatrului, de-a lungul timpului. Spectacolul realizat de Victor Ioan Frunza in 1993 a avut-o in rolul titular pe actrita Marina Procopie, care acum joaca personajul Mamei Vitrege.

Seara Povestilor este un nou program al Teatrului Ion Creanga care se lanseaza odata cu premiera “Alba ca Zapada si cei sapte pitici”, program care diversifica oferta teatrului pentru publicul bucurestean, ce va fi asteptat in fiecare joi, de la ora 18.00, la sala din Piata Amzei, nr.13.