Romania ar putea participa pentru prima data la un exercitiu de simulare a unui atac bioterorist, de genul contaminarii intentionate cu substante periculoase, in care sa fie implicata si populatia unui oras. Ideea exercitiului a fost adusa in discutie joi la „Seminarul International privind abordarile regionale si dezvoltarea cooperarii pentru pregatirea si apararea impotriva bioterorismului“ ce are loc la Bucuresti. „Conducerea SRI va face propunerea CSAT-ului (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii - n.r.). Aceasta ar implica si parteneri straini, precum NATO, iar costurile ar fi foarte mari“, a declarat pentru Cotidianul Ion Grigore, reprezentantul SRI la acest seminar.

Simularea va fi facuta intr-un oras si va dura de la citeva zile pina la o saptamina. In functie de scenariul exercitiului, populatia ar putea fi instruita sa nu consume apa din reteaua orasului sau anumite alimente presupus contaminate. Ori sa evite accesul in zonele gasite „periculoase“, unde ar putea intra in contact cu substantele nocive.

Exercitiul va antrena forte impresionante - ofiteri SRI, procurori, politisti de la Rutiera, jandarmi, angajati ai Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta si din Ministerul Internelor, medici si cercetatori si angajati ai Ministerului de Finante.