Soare, vant, ninsori sau ploi / Suntem Iris pentru voi...” Sunt 30 de ani de cand trei rebeli indragostiti de muzica, Nutu Olteanu, bateristul Nelu Dumitrescu si basistul Emil Lechiteanu, inventau o trupa care avea sa devina un simbol al rezistentei culturale pentru generatii intregi de rockeri in perioada comunismului. Cristi Minculescu s-a alaturat cativa ani mai tarziu, intr-o aventura care avea sa dureze decenii si care urma sa-l transforme in unul dintre liderii tinerilor care refuzau sistemul.

„Rockerii erau si pe atunci la fel, erau rai, umblau cu lanturi, cu parul mare, uneori erau violenti”, explica Nelu Dumitrescu, fondatorul grupului. Iar Cristi, unul dintre putinii artisti care au reusit excelent sa faca legatura intre acele generatii si cele actuale, si-a condus mai departe fanii, cu „Trenul fara nas”, „Floarea de Iris” sau cu piesa devenita motto in acest an aniversar, „Cei ce vor fi”, un cantec care avea sa includa trupa in „miscarea de rezistenta”, macar si numai pentru ca versurile erau ale poetului Mircea Dinescu, pe atunci considerat disident.