Opera de Stat din Viena va concerta la Sibiu, pe 21 octombrie, prezentand varianta de concert a operei “Nunta lui Figaro”. Concertul face parte din maratonul muzical “Gala de Opera”, inclus in programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007.

“Este o premiera extraordinara pentru Sibiu, un proiect unic, rar, pe care Ministerul Culturii il pregateste de mai bine de un an de zile. Sunt convins ca prezenta la Sibiu a Operei de Stat din Viena contribuie la plasarea Romaniei pe traseul cultural european”, a declarat ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu.