Mostra venetiana a pregatit, in aceeasi zi, doua lansari foarte asteptate: "Se, Jie" ("Lust, Caution"), de Ang Lee (cistigator al Leului de Aur cu "Brokeback Mountain"), si "Sleuth", al britanicului Kenneth Branagh, iar alegerea s-a dovedit a fi inspirata: cele doua filme abordeaza relatia umana care ia nastere din umilire, legatura morboasa creata in intimitatea dintre calau si victima. Dupa ce pelicula care a deschis festivalul a adus-o la Venetia pe vedeta Keira Knightly, toti ochii s-au indreptat, de aceasta data, asupra unui alt sex-simbol din Marea Britanie, Jude Law, si asupra actritei principale din filmul lui Ang Lee, Tang Wei.