Cele cinci piese publicate de dramaturgul Vlad Zografi alcatuiesc o lume completa in care se poate trai linistit (ma rog, e un fel de a zice) fara a simti nevoia de contacte cu agitatii de dincolo de scena. Lumea lui e completa pentru ca acolo aproape toate raspunsurile la intrebarile simpatice sau imposibile, oricum dureroase, de aici, de dincolo de cortina, nu au un caracter definitiv. Iar intrebarea intrebarilor in viziunea dramaturgului, trecut prin experienta scenei, este cea a adevarului posibil de gasit intr-o copie a vietii, a spontaneitatii dobindite prin fixarea cuvintelor si a gesturilor, a identitatii reale, mereu ascunsa sub faldurile personajului. Piese autoreferentiale, prin punerea in discutie a teatrului, a relatiilor lui cu viata, a capacitatii lui de a lumina sau de a obtura lumina soarelui care nu patrunde dincolo de cortina, literatura lui Zografi desfoliaza straturile de pe ceapa ludicului, in speranta ca dincolo de ele se afla nucleul dur al unui adevar inca nedescoperit. Si, cu indeminarea scamatorului, cind sa dea de adevar, el ne prezinta obiectul intreg, neatins, asa cum era de la inceput.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un dramaturg care aude altfel.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un dramaturg care aude altfel.