Dupa ce publicul din Romania a dat piept din prima cu best-sellerul si al treilea roman de Jonathan Franzen, „Corectii“, acum este timpul sa se confrunte cu debutul sau, „Al 27-lea oras“ (1988), o carte consistenta, de 579 de pagini, proaspat scoasa de Editura Polirom.

Cu toate ca dimensiunile ar sugera o saga sau un roman-fluviu, proza lui Franzen nu putea fi mai departe de asa ceva. Satira politica, genealogie a unei conspiratii al carei mobil sint afacerile imobiliare sau cronica a unui conflict social, acestea ar fi etichetele care i-ar veni mai bine romanului „Al 27-lea oras“. In pofida pluristratificarii cartii, care ar incadra-o la postmodernism curat, citeva din manevrele lui Franzen contrazic ipoteza. Caracterizarea „profunda“ a personajelor se face, dincolo de interactiunea sociala de la partida de golf, cea de vinatoare, de la meciul de fotbal, din vizitele reciproce ale familiilor etc., prin incursiuni in trecutul acestora. Mai precis, nu e ca si cum ele ar rememora ceva anume, ci autorul intervine, sigur de el si omniscient, rezumindu-le existenta.