Sute de oameni au inceput sa se aseze cuminti pe iarba inca de la ora 19.30, desi spectacolul incepea la ora 21.00. Cand s-a facut destul de intuneric, reflectoarele s-au aprins luminand o bizara structura metalica asezata in mijlocul spatiului de joc si inconjurata de alte cateva instalatii greu de identificat si imposibil de asociat cu teatrul.

De fapt, in toate spectacolele propuse in aceasta vara de ICR a fost vorba despre experiente traite in comun, mai mult decat despre teatru propriu-zis, iar spectacolul trupei Tuig n-a iesit din tiparul acestei propuneri.

Actantii au aparut pe rand, imbracati in alb, cu costume de protectie impotriva focului, fiindca fiecare dintre ei urma sa se joace, la propriu, cu acesta: masinariile asezate in jurul instalatiei centrale erau manevrate de catre actori antrenand niste parghii care ridicau incet mica platforma pe care se afla un alt interpret, mai degraba acrobat, cum s-a vazut in cele din urma.