Conform legendei, Popocatepetl era un soldat in slujba regelui, indragostit de printesa Iztaccihuatl. Deoarece iubitul ei nu mai revine din misiune, Iztaccihuatl se sinucide, crezandu-l mort pe campul de lupta. Totusi Popocatepetl revine, dar gaseste doar corpul neinsufletit al iubitei sale. Legenda azteca spune ca, in durerea lui, tanarul asaza corpul iubitei sale pe un munte si vegheaza langa ea cu o faclie fumeganda. Popocatepetl este un obiect de studiu interesant pentru vulcanologi. In cazul vulcanului mexican este deosebit de important sa se incerce a se previziona viitoarea eruptie, tinand seama ca nu mai putin de 20 milioane de persoane traiesc in zona. Potrivit oamenilor de stiinta, ultima data cand s-ar fi produs o eruptie catastrofala a fost acum aproximativ 1.000 de ani.