Preturile biletelor pentru cea de-a XVIII-a editie a Festivalului si Concursului International “George Enescu” sunt cuprinse intre 30 si 100 lei pe zi, iar abonamentele variaza intre 200 si 800 lei. Bilete vor putea fi achizitionate si de pe site-ul www.bilet.ro . Cea de-a XVIII-a editie a festivalului se va desfasura in perioada 1 - 23 septembrie 2007 la Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov, Sinaia si Sibiu. Festivalul „George Enescu” a fost infiintat in 1958 pentru a omagia viata si creatia compozitorului roman George Enescu. Primele editii ale acestui festival au reunit nume importante din muzica internationala, printre care Lordul Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter sau Herbert von Karajan.