In 1953, Francois Truffaut descoperea din intamplare, intr-o librarie de pe langa Port Royal, o carte ciudata, Jules et Jim, primul roman al unui om in varsta de 76 de ani, Henri-Pierre Roche, vag cunoscut prin saloanele inceputului de secol XX. Ramane incantat de lectura si, cu primul prilej, criticul de atunci se grabeste sa-si instiinteze cititorii: „Am dat peste unul dintre cele mai frumoase romane moderne, in paginile caruia o femeie iubeste aproape o viata intreaga doi barbati, in virtutea unei morale estetice proaspete, mereu reinnoite”.

Ii comunica si autorului admiratia sa, marturisindu-i ca, daca ii va fi dat, vreodata, sa faca filme, acesta va fi primul. Cum bine stim, nu s-a tinut de cuvant. I-a fost teama. In ceasul debutului, i s-a parut ca, la cei 26 de ani, forta sa nu era pe masura cartii. si-a spus ca Jules si Jim va fi al doilea film, dar nu s-a incumetat nici dupa Cele 400 de lovituri, amanand totul pentru urmatorul pas. Acest al treilea film al lui Francois Truffaut, creatie pe care marele clasic Jean Renoir marturisea ca si-ar fi dorit sa o fi semnat el, se afla in cortegiul ce va incheia, astazi si maine, selectia dedicata cinematografului francez, in spatiul de la Uranus. Cu toate neajunsurile organizatorice, retrospectiva initiata de Ambasada Frantei si Institutul Francez ne aminteste ca nu exista o incompatibilitate de fond intre cultura si meteorologie.