Scriitorul Olimpian Ungherea a muncit 5 ani pentru a scrie „Dictionarul Explicativ Masonic”. A citit peste 100 de volume despre masonerie si a facut nopti albe ca sa dea lucrarii un aspect cat mai accesibil. Nu a fost usor, mai ales ca dictionarul sau are peste 3.000 de termeni.

„Dictionarul Explicativ Masonic” a aparut din necesitate. In primul rand, pentru ca cei care sunt in afara acestui ordin sa inteleaga o data pentru totdeauna ca masoneria nu este o structura diabolica, iar in al doilea rand - pentru perfectionarea membrilor sai.

Autorul este de parere ca lucrarea sa a venit la momentul oportun. "Masoneria, pana acolo unde se poate, trebuie sa devina transparenta," spune Ungherea, purtator de cuvant al Ritului de York. Daca ar fi sa studiem, insa, istoria masoneriei, o viata de om nu ne-ar ajunge. Totusi, cine ar avea rabdare sa citeasca tot ce s-a scris, ar intelege un lucru esential despre masonerie.

Teoretic, orice barbat liber, de bune moravuri si care crede intr-un Dumnezeu, indiferent cum se numeste acesta, poate intra in masonerie. Practic, insa... "Masoneria este o stare de traire: o ai sau nu o ai. Masonii nu se fac, asa cum se faceau odata generalii la apelul de seara, masonii se nasc," spune autorul dictionarului masonic.