Daca e adevarat ca moartea transforma viata in destin, cum pretindea Malraux, atunci destinul lui Eliad, o puternica tragedie optimista, a sfidat regula, deturnandu-i viata fara a mai astepta securea mortii.

Un destin marcat de un sir nesfarsit de infrangeri pe care, cu hazul sau inefabil, le-a sublimat in relatari tordande si intr-un triumf al umorului asupra ghinionului; ghinionul de a fi harazit cu o natura artistica iesita din comun pe care a refuzat cu consecventa s-o exploateze in scopuri lucrative, ghinionul de a fi bufon intr-o lume fara capete incoronate. Nascut in toiul celui de-al doilea razboi mondial, prunc al Yaltei, cum ii placea sa se recomande, Tudor Eliad n-a parasit niciodata transeea razboiului sau de uzura cu conditia umana.

Un conflict in care din principiu n-a luat prizonieri si din care si-a permis sa plece ocazional in permisie numai pentru a consemna febril in romane, scenarii si poeme, publicate in Franta, dar ancorate in realitatea romaneasca, foile de parcurs ale raidurilor sale in zona de bastina ce n-a prididit sa exercite asupra sa o atractie fatidica.