In acest context nefericit, Nicolae Breban a scris 25 de ani (1965-1990) fara sa poata spera "in prezenta stapanilor" la o larga recunoastere publica. Critica isi pazea pielea relativizand. Important este ca Breban a scris si scrie "ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat". Opera sa este de o intindere fara egal printre prozatorii postbelici. Publica in 1998 Ziua si noaptea, despre care anunta ca nu-i decat prima parte a unei tetralogii. A urmat Vointa de putere, si seria a ajuns abia la jumatate. in paralel, Breban a publicat aforisme despre Nietzsche, traduceri din Rilke si cate altele.
Pe unii critici i-a iritat "seninatatea imperturbabila" cu care autorul Animalelor bolnave se ocupa de eternitati si parea sa treaca prea usor cu vederea diverse ticalosii, preferand sa-si urmeze calea atemporala. Breban replica, de obicei, cu intelepciunea lui caustica: Dar cine mai stie azi, fara enciclopedie, daca Dante a fost de stanga sau de dreapta?
Romanele lui Breban, mai putin poate Amfitrion si Drumul la zid, califica insa convingerea admiratorilor lui Breban ca el este unul dintre cei mai importanti autori de proza de la noi. Intra aici marile romane ca Bunavestire, Animale Bolnave, dar si cele aparent mai facile ca Don Juan, ingerul de ghips, Francisca (debutul).
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vointa de putere a autorului.