Anul acesta inflorirea algala este una fara precedent, fiind deja inregistrate cifre-record, mult mai mari decat cele din anii precedenti. In fiecare zi, peste 100 de persoane si 40 de utilaje din cadrul DADL Constanta incearca sa curete plajele de zecile de tone de alge putrezite, aduse de valurile Marii Negre.

In ciuda eforturilor depuse, situatia pare sa fi scapat
de sub control, in sensul ca portiunile deja curatate revin la forma initiala in numai cateva ore. Plajele au capatat un aspect neingrijit, iar mirosul emanat de algele putrezite este de natura sa alunge orice turist, oricat ar fi acesta de optimist. Este un an de cosmar care ar putea compromite definitiv un sezon estival de la care se asteptau initial foarte multe lucruri bune.

De la inceputul sezonului si pana in prezent, angajatii DADL au colectat peste 8000 de metri cubi de alge, dar se estimeaza ca pe intreg litoralul au ramas neadunate cantitati de doua ori mai mari. Ce e insa si mai grav este faptul ca numarul "deseurilor" creste de la zi la zi, intr-o maniera alarmanta.