In spiritul vremii, dar uite-asa se naste reteta: securistul bun, securistul rau, inginerul care vrea sa innoiasca sistemul dinauntru, tanarul cu aspiratii nobile care cer compromisuri pe masura.

Romanul de debut al Olgai Grushin (prima studenta rusoaica in Statele Unite dupa glasnost) a fost aplaudat fara rezerve de presa literara de limba engleza si foarte premiat, probabil in virtutea ideii de comunism exotic. "Viata din visele lui Suhanov" (Editura Leda) e insa un roman in care infloresc doua lucruri: frazele memorabile, perfecte, si cliseele de fond.

S-ar parea ca sezonul personajelor-abtibild, unidimensionale, nu s-a sfarsit inca, dar se poarta si praful metafizic aruncat in ochii cititorului. Iata povestea. Anatoli Suhanov a trecut de jumatatea vietii si e un rasfatat al regimului. Si-a petrecut viata rescriind articole de teoria artei in spiritul realitatii sovietice.

Este autorul unor lucrari importante, in care demonstreaza ca impresionismul si suprarealismul sunt curente aflate in slujba capitalismului. Intr-o buna zi insa, i se cere sa scrie un articol despre Dal’. Tavalugul a pornit: Suhanov e un om asaltat de trecutul lui, de un etern moment de compromis, cand a abandonat arta neconventionala.