Camera Deputatilor (camera decizionala) a adoptat, cu majoritate zdrobitoare - 191 voturi pentru, 2 contra si o abtinere -, propunerea legislativa a PC privind despagubirea persoanelor care au avut inainte de 1989 depozite la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia.
Initial, legea a fost respinsa la Senat pe 1 noiembrie 2006, la fel ca alte patru sau cinci proiecte similare anterioare. Deputatii au aprobat insa legea, dupa ce a fost introdus si un amendament al lui Dan Radu Rusanu, care face in asa fel incit nota de plata sa vina abia dupa alegerile din 2008. "Toate persoanele care vor intra sub incidenta acestei legi vor primi pina pe 30 mai 2008 titluri de stat, care vor ajunge la maturitate, adica vor putea fi transformate in bani incepind cu 1 iunie 2009", ne-a declarat Rusanu.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pagubitii Dacia primesc 125 de milioane de euro.