"Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat." Bineinteles ca Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru literatura in 2006, si-ar dori, in visele sale vinovate, ca fiecare cititor sa exclame fraza de mai sus inchizand romanul "Viata cea noua" (Editura Curtea Veche), cea mai rapid vanduta carte din istoria Turciei.

Iar a doua zi, cititorul sa se indragosteasca. Apoi sa porneasca intr-o calatorie uluitoare, cautand accidentul, iubirea si pe sine insusi asa cum era pe cand traia intr-o lume adevarata, in care "toate atingerile erau atingeri, toate mirosurile erau mirosuri, toate sunetele erau sunete". Sa alerge dupa ferestre catre lumea cealalta.

Sa treaca prin orasul cosurilor de fum, orasul in care oamenii se dau in vant dupa ciorba de linte si orasul lucrurilor serbede. Sa descopere Marea Uneltire, prin care cuvintele au fost rupte de lucruri (Gutenberg nefiind deloc strain de toata povestea, impreuna cu masinaria lui infernala) si oamenii au fost rupti de ei insisi. Sa caute cu disperare ingerul. Sa piarda dragostea. Sa devina ucigas.