Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului va trebui sa aloce fonduri pentru consolidarea a 14 cladiri din centrul istoric al Sibiului, care se afla pe lista imobilelor cu risc seismic ridicat.
Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Sibiu, Sergiu Olteanu, la fata locului a sosit deja o comisie formata din ingineri din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii si IGSU pentru a evalua situatia. Specialistii spun ca majoritatea celor 14 cladiri considerate nesigure au fost construite inainte de anul 1800. Autoritatile au pe lista reabilitarilor si 3 biserici: Biserica Evanghelica "Sfanta Maria", construita in 1520, Parohia Romano-Catolica si Biserica Azilului.
Nici Muzeul Farmaciei, cladire din 1568, si alte 2 imobile, care inglobeaza resturi de fortificatii si un turn de aparare, nu "stau" mai bine.
Sergiu Olteanu a precizat ca aceste imobile au fost incadrate in clasa de risc seismic II.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Centrul Sibiului, in pericol.