Dincolo de date statistice obisnuite, privind numarul, densitatea sau varsta cersetorilor, in premiera nationala au fost mentionate in documente date privind castigul acestor oameni. "Am avut aceasta idee chiar de la inceput, dar nu aveam inca strategia de a afla in fiecare caz in parte cat poate castiga un cersetor. In cele din urma am recurs la observare directa, dar si la declaratia fiecarei persoane inregistrate.

Nu cunoastem care ar putea fi castigul mediu anual, dar ceea ce stim este ca in perioada februarie-martie, pe timp de circa o luna cat a durat studiul, am descoperit ca un cersetor din zona centrala poate castiga intre 1.000 si 1.200 de lei. Perioada pe care noi am studiat-o este de nivel mediu privind aceste castiguri, deoarece sumele cele mai mari le fac cersetorii in perioada sarbatorilor sau la finele primaverii sau la finele verii. In perioada cercetata de noi, venitul zilnic mediu este in jur de 50 de lei.