Ana Blandiana - O mare sensibilitate
Insemnata, admirabila, militanta pentru valorile democratice, cu un specific accent de pedagogie nationala si cu o dezinteresare de cariera politica ce-i sporeste neindoios nobletea atitudinii, Ana Blandiana nu adopta, asa cum ne-am astepta, postura unui poet civic. Nu e un soi de Octavian Goga al epocii noastre. De putine ori tema cetatii intra in atentia d-sale lirica, asa cum s-a intamplat cu rasunatorul ciclu de versuri aparut in revista Amfiteatru, in 1984, care lua pozitie impotriva cruntei mizerii morale si materiale ce insotea dictatura tot mai terorizanta a lui Nicolae Ceausescu.
In majoritatea cazurilor, poezia Anei Blandiana e axata pe lumea sa proprie, sentimental-etica, pe o experienta ce se consuma pe sine, marturisindu-se, si nu proclamand, framantandu-se delicat in loc de a lupta. Cine urmareste mai ales ultimele culegeri de versuri ale Anei Blandiana poate constata, nu fara o eventuala surprindere, ca poeta e o mare sensibila retractila, care, in fragilitatea si vulnerabilitatea sa, cauta permanent un adapost, un mod de a se ocroti, de a se salva, deci catusi de putin o... militanta. Determinat de constiinta, aerul d-sale combativ este contrazis de datele eului creator. Poeta fuge de lume, fuge de propria ipostaza lucida, cufundandu-se in somnul care e, dupa cum stim de la Blaga, o "stare dumnezeiasca", apropiata de neprihana increatului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sa ne cunostem scriitorii.