Romania este interesata sa fie parte intr-un proces european privind diminuarea emisiilor de gaze, pentru ca exista deja semne ca sudul Dobrogei si Baraganul intra intr-un proces de desertificare din cauza incalzirii globale, a spus ieri la Bruxelles presedintele Traian Basescu, la finalul Consiliului European de primavara.

Seful statului a confirmat astfel oficial supozitiile specialistilor de la Administratia Nationala de Meteorologie, pe care Jurnalul National le-a prezentat inca din luna ianuarie. Potrivit ANM, in sudul si vestul tarii (Muntenia, Oltenia si Banatul de Sud), dar si in regiuni din centrul Dobrogei se poate vorbi despre fenomenul de desertificare. Potrivit Agentiei locale pentru Protectia Mediului, situatia cea mai grava este in Dolj, unde desertificarea atinge deja aproape 6% din suprafata judetului, in vreme ce in Mehedinti 40.000 de hectare de terenuri nisipoase nu retin apa.

Prezenta acestora imprima, cel putin partii sudice a Romaniei, caracterul de zona semiarida, cu accente de aridizare (adancirea nivelului freatic) si chiar de desertificare (disparitia covorului vegetal). Studiile au aratat ca, in Campia Olteniei, frecventa anilor cu recolte slabe si foarte slabe, ca efect al secetelor, este cuprinsa intre 36% si 39%.