Dupa "Mind the Book", urmeaza acum Festivalul de Teatru in Decor Virtual MEDI@RT, in care spectacolele, cu actori "vii" au decoruri realizate in format electronic si proiectarea acestora pe un panou alb in spatele actorilor.

In festival s-au inscris 12 trupe de teatru din liceele bucurestene. In urma unei preselectii care a avut loc la Centrul Cultural Metropolitan Sector 1, in concurs au ramas cele mai bune sapte piese, de la Liceul "Jean Monnet", Grupul Scolar "Nichita Stanescu", Scoala Centrala, Teatrul Arlecchino, Trupa "Comment Sava" si Trupa "Chapeau". Finala festivalului va avea loc azi, la Teatrul de Comedie, Sala Studio, incepand cu orele 12.00. Juriul este format din George Ivascu (presedintele juriului), Anca Sigartau si Cristian Brancu. Presedintele onorific al festivalului este directorul Teatrului de Comedie Bucuresti, George Mihaita.