Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) nu a achitat inca lucrarile efectuate de firmele care au facut deszapezirea drumurilor nationale in aceasta iarna, desi contractele au fost incheiate inca din toamna anului trecut. "Este adevarat ca inca nu au fost achitate toate facturile pentru firmele care executa lucrari de deszapezire care au contracte cu cele sapte regionale ale CNADNR. Bugetul Companiei pe primul trimestru urmeaza sa fie aprobat in curand. In maximum o luna vor fi achitate de catre regionalele Companiei toate restantele catre firmele care au facut lucrari de deszapezire pe drumurile nationale", ne-au declarat surse din Ministerul Transporturilor.