Piata de carte este, fara doar si poate, unul dintre segmentele vietii culturale romanesti care s-au dezvoltat cel mai spectaculos in cei saptesprezece ani postrevolutionari. Dinamic si, in ultimul timp, chiar profitabil, a fost unul dintre putinele domenii in care capitalul privat si-a facut aparitia de la bun inceput, reusind nu numai o relansare a productiei de carte, ci si cucerirea si consolidarea unei autonomii fata de stat care nu s-a putut obtine in teatru sau film, de exemplu. Editurile mari si-au construit un public fidel, iar acesta incepe sa le acorde increderea necesara pentru ca ele, la rindul lor, sa-si poata indeplini misiunea de a forma un gust pentru un anumit gen de lecturi.

Cartea ca inlocuitor

Productia de carte din ultimii ani ai socialismului de stat poate fi caracterizata, foarte pe scurt, ca mare, ieftina si ambigua calitativ. In conditiile in care regimul oprise penetrarea in tara a cvasitotalitatii mijloacelor de informare si de divertisment care erau comune in epoca, iar, pe de alta parte, continua sa cenzureze exprimarea ideilor politice, cartea ajunsese, pentru romanii din deceniul al noualea, sa tina loc de televiziune, de radio si de ziar.

O situatie pe cit de cunoscuta de cei care citeau frecvent atunci, pe atit de nenaturala. Caderea brusca a interesului pentru lectura in anii ’90 nu este un semn al unei decaderi la nivelul principiilor sau al sistemelor de valori impartasite de cetateni, asa cum ar vrea sa ne convinga moralistii, cind condamna superficialitatea si vulgaritatea de dupa ’89. In afara de motivele pecuniare, scaderea apetitului pentru carti se explica, in primul rind, prin faptul ca acum nu mai exista nici un motiv sa citim, daca ceea ce vrem, de fapt, este sa ne uitam la stiri.

"Decaderea" din ’90

Atrofierea spatiului public extra-cultural in anii ’80 nu a afectat numai ariile a caror dezvoltare este imposibila in absenta lui (cultura politica si sociala, deprinderea de a interpreta critic mesajele publice), ci a si daunat, indirect, domeniilor culturale care au fost nevoite sa preia sarcini pe care, orice s-ar spune, nu le pot indeplini la fel de bine ca mediile informative si de divertisment. Chiar daca nu ar fi existat cenzura, iar cartile publicate ar fi exprimat, toate, mesaje politice, aceasta productie editoriala nu ar fi rezistat, fiindca functia sociala pe care o indeplinea era una care le revenea, de drept, televiziunii si ziarelor. Prin natura lor, acestea din urma sint mai adecvate scopului pe care-l urmareau majoritatea cititorilor romani dinainte de ’89, asa ca e nevoie de o buna doza de ipocrizie pentru a condamna moral faptul ca lectura a fost abandonata in beneficiul