Intr-un comunicat remis de Administratia Prezidentiala, este mentionat faptul ca "portul uniformei scolare ar deveni o noua obligatie in sarcina familiilor elevilor si, pentru elevii din familii sarace, ar putea reprezenta un motiv de abandon scolar". In cadrul mai multor dezbateri, atat profesorii, cat si parintii au sustinut la unison ca uniformele scolare ar reprezenta un mijloc de protectie pentru copii.

Seful statului propune parlamentului reexaminarea legii in sensul "introducerii uniformelor scolare cu acordul si nu doar cu consultarea comitetelor de parinti, iar atunci cand o unitate de invatamant adopta obligativitatea portului uniformei scolare, reprezentantilor legali ai elevilor ce nu au fost de acord cu aceasta masura sa li se plateasca contravaloarea uniformelor".

Legea a fost adoptata in 10 octombrie de Camera Deputatilor, for decizional, si trimisa presedintelui pentru promulgare.

Conform articolului 5, consiliile profesorale, cu consultarea comitetelor de parinti, stabilesc semne distinctive pentru elevii unitatii de invatamant respective: uniforma, ecuson sau altele asemenea.