Rezultatele acestui studiu sunt promovate chiar de directoarea agentiei federale din Nigeria insarcinata cu alimentatia si medicamentele, Dora Akunyili. Primindu-l luni pe vice-guvernatorul unuia dintre statele federatiei, Erelu Obaba, profesorul Akunyili a sugerat nigerienilor sa inlocuiasca faimoasa pilula cu o ceasca mare de ciocolata. In studiul publicat de NCDC se aminteste ca o companie alimentara britanica, "Feeding your imagination" ("Hraneste-ti imaginatia"), se pregateste sa lanseze in Marea Britanie o gama de sase batoane de ciocolata energizanta continand uleiuri care contribuie la ameliorarea starii de spirit si a performantelor sexuale.

Aceste tablete au nume precum "Dreamy", "Beautiful", "Fantastic", "Lovely", "Sexy" si "Sensual". Profesorul Akunyili a indicat ca, in timp ce Viagra este daunatoare sanatatii, putand avea grave efecte secundare, ciocolata este benefica. Pe langa calitatile afrodisiace, ciocolata contine o cantitate mare de antioxidanti, serotonina si este eficace in prevenirea crizelor cardiace, in scaderea tensiunii arteriale si in prevenirea diabetului. Fiind un aliment extrem de bogat in magneziu, ciocolata creste capa-citatea cerebrala.