Doi scenografi cu experienta (Iuliana si Sandu Maftei) si un tanar actor (Lucian Onciu), care socotesc ca nu poti trece prin viata fara sa lasi ceva in urma, s-au gandit ca, pe langa decorurile si costumele productiilor teatrului din Barlad (unde sunt, de altfel, angajati), sa puna temelia unui teatru. De ce la Vaslui? Pentru ca acolo au gasit intelegere si deschidere pentru un astfel de proiect. Truda a durat cam un an. Consiliul Judetean si Centru Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale din Vaslui au raspuns, cu promptitudine, initiativei celor doi. Trebuiau si sponsori. Si s-au gasit! Mai era nevoie, insa, si o trupa. Aceasta trebuia adunata, selectata… Si s-a gasit. La inceput au fost vreo patruzeci de elevi din toate liceele vasluiene. Pana la capat, au ramas treisprezece. A fost inchiriat un spatiu, in cadrul Casei de Cultura a Sindicatelor, un spatiu oarecare. Fara identitate, fara dotari. Acum este o superba sala studio, cu gradene (patruzeci - saizeci de locuri), cu toate dotarile necesare: Teatrul G.E.T. (Gest - Expresie - Teatru).
Scenograful Sandu Maftei (acum, in ipostaza de regizor) a colaborat cativa ani cu Teatrul Masca. A ramas un iubitor al teatrului-gest, al teatrului-imagine, al teatrului-dans. Experienta l-a ajutat sa faca la Vaslui o productie coerenta, curata, in care cuvantul a fost diluat in gest, expresie, miscare, costum, muzica. Elevii-actori comunica perfect, sunt o echipa. In acelasi timp, raspunzand fiecare indicatiilor regizorale si, mai ales, intelegand ce au de facut, reusesc sa creeze un personaj. Societatea (hada, cu ifose, lipsita de consistenta) e un personaj, functionarii (marunti, invidiosi, orgoliosi, frustrati) sunt un personaj, mantaua (superba, cu personalitate) e un personaj. Agaki, copistul (destoinic, umil, dar caruia frumoasa manta ii da o identitate) e si el un personaj. Se creeaza relatii veridice, se naste povestea. O muzica ruseasca superba invaluie scena, artistii si pe spectatori. Costumele - din folie transparenta, cu mici accesorii - gri, mov, albastru - devin, la randu-le, personaje. Fosnesc. Au importanta in cadrul reprezentatiei.
Scenograful Sandu Maftei (acum, in ipostaza de regizor) a colaborat cativa ani cu Teatrul Masca. A ramas un iubitor al teatrului-gest, al teatrului-imagine, al teatrului-dans. Experienta l-a ajutat sa faca la Vaslui o productie coerenta, curata, in care cuvantul a fost diluat in gest, expresie, miscare, costum, muzica. Elevii-actori comunica perfect, sunt o echipa. In acelasi timp, raspunzand fiecare indicatiilor regizorale si, mai ales, intelegand ce au de facut, reusesc sa creeze un personaj. Societatea (hada, cu ifose, lipsita de consistenta) e un personaj, functionarii (marunti, invidiosi, orgoliosi, frustrati) sunt un personaj, mantaua (superba, cu personalitate) e un personaj. Agaki, copistul (destoinic, umil, dar caruia frumoasa manta ii da o identitate) e si el un personaj. Se creeaza relatii veridice, se naste povestea. O muzica ruseasca superba invaluie scena, artistii si pe spectatori. Costumele - din folie transparenta, cu mici accesorii - gri, mov, albastru - devin, la randu-le, personaje. Fosnesc. Au importanta in cadrul reprezentatiei.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mantaua, de la Vaslui la Bucuresti.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mantaua, de la Vaslui la Bucuresti.