Romanii, in top alaturi de greci si italieni

Trendul este urmat de Grecia si Italia, dar numarul cumparatorilor marcii nu il depaseste pe cel al romanilor. Astfel, 51% dintre greci cumpara haine pentru marca, in timp ce procentul italienilor care platesc marca este de 50%. Ca francezii sunt mai cumpatati in ceea ce priveste achizitionarea hainelor de firma o arata procentul de doar 29%. In Spania, Belgia si Polonia, ponderea celor pentru care criteriul cel mai important in alegerea hainelor este marca variaza intre 21% si 27%.

Studiul a fost realizat in luna aprilie a acestui an, in 19 tari din Europa si in SUA.

Intrebati care este motivul pentru care achizitioneaza hainele, majoritatea respondentilor, 82% dintre europeni si 77% dintre americani, au invocat necesitatea ca principal motiv. Procentul romanilor care cumpara haine din necesitate este de 86%, procent mai mare decat in Italia - 68%, dar sub nivelul din Turcia - 97% sau al celui din Olanda - 91%. Un rol important in achizitionarea hainelor pentru romani, il joaca reducerile sau promotiile oferite de detailisti. Potrivit studiului, 77% dintre romani isi achizitioneaza imbracamintea cand pot beneficia de reduceri, fiind intrecuti in Europa doar de greci, cu un procent de 82%.

Haine noi, dar nu la moda

Studiul a scos la iveala placerea romanilor de a avea articole noi de imbracaminte, pozitionandu-i pe locul al treilea in topul motivelor care duc la achizitionarea articolelor de imbracaminte. Placerea innoirii garderobei a fost cel mai invocat motiv de cehi (83%), greci si finlandezi (82%) si romani (77%). Datele studiului arata ca 67% dintre romani cumpara haine in functie de tara unde au fost produse, in timp ce 50% cumpara manati de impuls. Respondentii romani au indicat ca cel mai putin popular motiv pentru care ar cumpara haine este dorinta de a fi in pas cu tendintele modei (48%), tendinta confirmata si de respondentii din celelalte tari.