"Bai, ginditi-va bine, ca doar acum mai putem sa renuntam", isi pune glumet in garda prietenii un tinar avocat, cu citeva minute inainte sa inceapa cina pe intuneric. Incolonati in sir indian, cei douazeci si ceva de temerari in ale experimentelor culinare urca la etajul luxoasei cafenele din Lipscani.

Scara, luminata tremurat de flacarile unor mici luminari, e ca un fel de purgatoriu. Daca jos se discuta inca relaxat afaceri, sus, doamne alintate striga deja de spaima prefacuta. Chelnerii isi leaga oaspetii la ochi cu masti negre, din matase, si ii conduc prin bezna la locurile lor. "Sa am incredere in tine?", il intreaba pe chelner un neamt inalt, legat la ochi. Cind auzi raspunsul, incepi sa te simti ca la un ritual secret unde o sa curga singe: "Trebuie, n-ai de ales!".

Cu avocatii pe intuneric

Cu lanterne prinse pe cap, chelnerii isi ghideaza clientii, ca pe niste invalizi sonticaiti, catre scaunele lor. Compromisurile facute acestor oameni care acum citeva secunde isi puteau folosi vazul, iar acum orbecaie ca liliecii, sint putine: pahare largi (ca sa nu dai pe linga), servetele innodate de giturile sticlelor cu vin rosu si ale celor cu apa plata (ca sa le recunosti pe pipaite) si scrumiere mari pentru fiecare (ca sa scuipi eventualii dumicati scirbavnici).