Structura de administrare a Parcului National Defileul Jiului va fi constituita in maximum sase luni de la intrarea in vigoare a hotararii, termenul de depunere a solicitarilor pentru incredintarea atributiilor de administrare urmand sa expire dupa 45 de zile de la publicarea actului normativ.

Planul de management al parcului va fi realizat si se va intocmi in doi ani de la constituirea structurii de administratie.

Hotararea aprobata joi de guvern prevede ca in categoria ariilor naturale protejate vor fi incluse, ca rezervatii naturale, si Complexul geologic Racosul de Jos din judetul Brasov, Mlastina Hergheliei din judetul Constanta si Muzeul Trovantilor din judetul Valcea. Pentru Padurea Ciucasului din judetul Cluj va fi instituit regimul de protectie speciala avifaunistica, care include specii si habitate protejate prin directivele UE.

Prin negocierile cu Uniunea Europeana, Romania s-a angajat sa adopte masurile necesare astfel incat, pana la sfarsitul anului 2006, suprafata zonelor incluse in categoria ariilor naturale protejate sa fie de 15% din suprafata tarii, reprezentand media UE.

Prin includerea zonelor mentionate in reteaua de arii protejate, suprafata totala protejata va fi de circa 7% din suprafata tarii, in urma mediei din statele membre ale UE.