Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Timis, Mirela Draghicioiu, a declarat ca un taximestrist in varsta de 47 de ani a fost ucis, vineri, la Timisoara, de un client, in timp ce se afla la serviciu.

Potrivit sursei citate, taximetristul a murit dupa ce a fost injunghiat in gat.

"Un taximetrist a fost injunghiat pe strada Munteniei din Timisoara, zona Bucovina, de un client, in zona gatului. El a murit pe loc. Politistii fac verificari la fata locului pentru a afla cum s-a produs acest incident", a spus Draghicioiu, citat de MEDIAFAX.

Ea a afirmat ca politistii nu au un deocamdata un suspect in acest caz.