Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges, la fata locului au ajuns trei autospeciale si o ambulanta SMURD de la Detasamentul de pompieri militari Campulung Muscel, iar reprezentantii Electrica au oprit alimentarea cu energie electrica a imobilului, transmite MEDIAFAX.
Purtatorul de cuvant al ISU Arges, Madalina Epure, a afirmat ca la momentul izbucnirii incendiului in incinta centrului, care functioneaza intr-o casa cu o suprafata de aproximativ 140 de metri patrati, se aflau 20 de butelii, pompierii reusind pana acum sa scoata zece dintre acestea.
Conform sursei citate, in cladire s-ar afla un barbat care nu a reusit sa iasa din cauza flacarilor.
"Este o casa cu o suprafata de 140 de metri patrati, unde functioneaza un punct de distributie a buteliilor. Incendiul a fost puternic si s-a manifestat cu flacari mari. Cei de la Electrica au oprit alimentarea cu energie electrica in acest imobil, iar noi am trimis acolo trei autospeciale si o ambulanta SMURD. Exista informatia ca inauntru este o persoana care nu poate iesi din cauza flacarilor, un om care l-a ajutat pe proprietarul centrului sa evacueze din butelii. Persoana este cautata de colegii mei, care sunt echipati cu masti si tuburi cu oxigen. Focul a fost localizat si au fost scoase 10 butelii din cele aproximativ 20 care ar fi acolo. Acum nu mai sunt flacari, au fost stinse", a declarat purtatorul de cuvant al ISU Arges.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Arges: Incendiu puternic la un centru de butelii. O persoana ar fi blocata in cladire.