Acestia ar fi primit, in total, peste 100.000 de euro de la patronii unor firme, pentru a nu-si indeplini atributiile de serviciu, informeaza DNA, citat de MEDIAFAX.

Procurorii anticoruptie de la Serviciul Teritorial Pitesti l-au deferit justitiei pe Sergiu Adorian Ignat, functionar public in cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV) - Directia Antifrauda - Centrul de Informatii Vamale, pe care il acuza de luare de mita, in forma continuata.

Alaturi de acesta, au fost trimisi in judecata Mihai Chioveanu, functionar public (inspector asistent) al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - Directia Antifrauda Fiscala, Marian Tutuianu, functionar public al Autoritatii Nationale a Vamilor, si Adrian Modan, functionar public al Autoritatii Nationale a Vamilor - Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Valcea, toti acuzati de luare de mita.

Totodata, vor fi judecati in acest dosar Silviu Costache si Dumitru Floarea, administratori ai societatilor Geoalco si respectiv Termovil Rimnicu Valcea, acuzati de dare de mita, in forma continuata si complicitate la infractiunea de luare de mita, in forma continuata.

Anchetatorii pus sechestru asigurator asupra unor sume de bani, bunuri mobile si imobile apartinand lui Ignat, Chioveanu, Tutuianu si Floarea. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Valcea.