Regele Mihai, care implineste joi 91 de ani, a fost insotit la eveniment de Principesa Margareta si principii Radu si Nicolae, scrie MEDIAFAX.

Piateta Regelui a fost inaugurata la intersectia Soselei Kiseleff cu strada Ion Mincu, unde a fost amplasat un monument cu bustul Regelui Mihai si plachete cu un fragment din discursul pe care acesta l-a sustinut anul trecut in Parlament. In fata monumentului s-au adunat aproximativ 200 de persoane cu steaguri regale si pancarte cu fotografii ale membrilor familiei regale insotite de texte ca "Romania noastra - trecut, prezent si viitor" si "Monarhia salveaza Romania".

Printre cei prezenti s-au numarat fostul presedinte Emil Constantinescu, fostii premieri Calin Popescu Tariceanu si Victor Ciorbea, ministrul Culturii, Puiu Hasotti si presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc.

Sorin Oprescu s-a declarat "emotionat si mandru" ca are prilejul de a inaugura chiar de ziua Majestatii Sale piateta, pe care a numit-o "un nou spatiu public", care sa aduca bucurie in viata de zi cu zi a bucurestenilor.

El a mai spus despre discursul rostit in Parlament de Regele Mihai, anul trecut, cu ocazia aniversarii, ca l-a emotionat si ca l-a considerat "o lectie de istorie traita", citand de pe una din plachetele de pe monument: "Nu vad Romania ca pe o mostenire de la parintii nostrii, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri".

"Mi-au amintit de cuvintele marelui Stefan din piesa «Apus de soare» a lui Barbu Delavrancea: «Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor»", a mai spus Oprescu.

Regele a plecat dupa rostirea discursurilor, in uralele celor prezenti.