Instanta Curtii de Apel Bucuresti a respins, in 16 martie, ca neintemeiata contestatia arhiepiscopului Sucevei si Radautilor impotriva deciziei CNSAS potrivit careia IPS Pimen ar fi colaborat cu fosta Securitate, transmite MEDIAFAX.

Decizia a fost contestata de IPS Pimen la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care in 18 octombrie i-a respins irevocabil recursul, mentinand decizia Curtii de Apel Bucuresti potrivit careia a colaborat cu fosta Securitate.

Potrivit Deciziei CNSAS numarul 3.370 din 9 octombrie 2007, Vasile Zainea (IPS Pimen Zainea) este titularul dosarelor SIE 40160 si I 993, iar potrivit celor consemnate in aceste dosare, "a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici in perioada 1975-1977".

In documentul citat, se arata ca "in perioada cat a functionat la Putna, a fost folosit uneori de organe in culegerea de informatii despre unele elemente straine ce vizitau sau erau cazate la manastire" si ca datele obtinute le furniza verbal.

"Dupa venirea sa la Suceava a fost atras si mai mult la colaborare, iar informatiile ce le obtinea le furnizeaza in scris, desi nu este inregistrat la noi ca sursa", se preciza in dosarul SIE 40160.

In decizia CNSAS se mai arata ca, dupa intoarcerea de la o specializare in Republica Federala Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost inregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregatirii lui "cu sarcini in exterior, avand numele conspirativ Petru".

"Anterior inregistrarii ca informator intern, documentele confirma preluarea titularului de serviciul de informatii externe inainte de plecarea in RFG la sfarsitul anului 1976", se mai arata in decizia CNSAS, unde se preciza ca dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.

Totodata, se mentiona ca, in iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus intr-o delegatie a Patriarhiei Romane care s-a deplasat in "Galaxia" (denumirea conspirativa a SUA) pentru a actiona in cadrul "Riposta 77".

In 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului intrucat acesta nu a reusit sa indeplineasca sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, in Israel, revenind in tara mult mai devreme din cauza imposibilitatii de adaptare la conditiile climatice ale acelei zone. In urma unei aprobari a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, in 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru si clasarea materialelor existente intrucat nu mai prezinta interes.

"In lipsa angajamentului, corelarea intre numele real si numele conspirative de colaborator, Sidorovici si Petru, este realizata prin elemente de identificare a persoanei consemnate de ofiteri in note si rapoarte-data si locul nasterii, numele parintilor, profesia, loc de munca", se mai arata in decizia CNSAS.