Bineinteles, asta nu inseamna ca serviciile hoteliere de la munte nu sunt supraevaluate, dar macar situatia nu se inrautateste.

Din contra!

Hotelurile din statiunile montane vor scadea tarifele cu pana la 5% incepand de anul viitor, iar preturile pachetelor in perioada sarbatorilor de iarna vor ramane la nivelul anului trecut, a declarat pentru MEDIAFAX Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turism (FPTR).

"Scaderea preturilor se explica prin faptul ca zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a inregistrat cresteri in aceasta vara. Au fost hotelieri care au investit in promovare si au inregistrat cresteri, dar in general numarul de turisti din acest an nu l-a depasit pe cel de anul trecut", a spus Raducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizata de FPTR.

El a adaugat ca tarifele pentru pachetele de Craciun si Revelion de la munte vor ramane la nivelul anului trecut.