Cea mai mare parte a resurselor gestionate de minister pentru beneficii sociale noncontributive a fost directionata in semestrul I 2012 catre alocatia de stat pentru copii (aproximativ 33,6%), alocatie de care beneficiaza aproape 3,9 milioane copii. Sumele platite au depasit 1,396 miliarde lei.
Beneficiile de asistenta sociala destinate persoanelor cu handicap au avut o pondere de 25% in totalul beneficiilor noncontributive, numarul estimat de beneficiari fiind de circa 660.000 persoane.
O pondere mare in cheltuielile pentru beneficiile sociale (24%) au avut-o sumele cheltuite in cadrul programului de acordare a indemnizatiilor pentru cresterea copilului, program de care au beneficiat 168.000 familii. Cuantumul acestora a fost de 946 milioane lei
Alte beneficii alimentate de la buget:
- ajutoarele de incalzire - 7,8%;
- asigurarea venitului minim garantat - 5,3%;
- alocatia de sustinere a familiei - 2,8%.
Comparativ cu primele sase luni din 2011, in semestrul I 2012 s-au cheltuit pentru beneficiile sociale mai putin cu 253,785 milioane (minus 5,8%).
Beneficiul care a cunoscut cea mai mare reducere a sumelor cheltuite a fost indemnizatia pentru cresterea copilului. In perioada mentionata, a avut loc o reducere de 32.213 beneficiari si 178,555 milioane lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ministerul Muncii a platit in primul semestru 933 mil. euro pe asistenta sociala.