Potrivit MEDIAFAX, intre orele 11.00 si 15.00, au fost controlate 122 de autoturisme, pe traseele dinspre si catre aeroport, precum si in zonele de debarcare si de preluare a pasagerilor, precizeaza Politia Romana.

Potrivit sursei citate, politistii au aplicat 64 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 11.740 lei, dintre care sapte la Legea 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, 56 pentru incalcarea prevederilor OUG195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si una la Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

De asemenea, au fost retinute 14 certificate de inmatriculare.

Astfel de actiuni vor continua si in perioada urmatoare, potrivit Politiei Romane.

Premierul Ponta le-a spus, sambata, ministrilor Internelor si Transporturilor, Mircea Dusa si Ovidiu Silaghi, ca regreta ca se iau masuri de securitate numai dupa ce se petrec tragedii cum a fost cea de la Aeroportul Otopeni si a precizat ca procurorii ar trebui sa prinda criminalii "mai din timp".

"Domnul ministru de Interne, domnul ministru al Transporturilor, imi pare rau ca ajungem sa luam masuri numai cand apare o tragedie cum a fost cea cu Aeroportul Otopeni. Sunt convins ca procurorii isi vor face datoria si ii vor gasi mai din timp pe criminali, nu dupa ce comit a nu stiu cata crima, dar va rog sa invatam chiar si acum, in al treisprezecelea ceas, ce e de facut pentru ca, pe cat posibil, sa preintimpinam asemenea evenimente si intradevar, nu doar in Aeroportul Otopeni, ci si in gari, si in alte aeroporturi", a spus Ponta.