Tudor a judecat contestatia la executarea mandatului de arestare a fostului premier, formulata de judecatorul delegat cu executarea din cadrul Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penala, scrie jurnalul.ro.

Instanta a admis contestatia, constatand ca Adrian Nastase ar fi trebuit transportat la locul de detentie imediat dupa acordarea primului ajutor.

„Aprecierile comisiei multidisciplinare intrunite in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti, reluate in adresa inaintata de spital catre M.A.I. – D.G.P.M.B. - Serviciul de Investigatii Criminale, nu pot impiedica punerea in aplicare a mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr.196 din 20.06.2012 cu privire la condamnatul Nastase Adrian. Acestea nu incearca decat sa amane, in mod nejustificat si cu nesocotirea dispozitiilor legale in materie, redate mai sus, externarea persoanei condamnate Nastase Adrian in vederea conducerii sale la un loc de detentie, in temeiul art.422 alin.1 din Codul de procedura penala”, se arata in motivatia instantei.

Instanta mai arata ca „medicul care examineaza persoana condamnata la primirea in penitenciar decide daca aceasta trebuie internata /consultata intr-un spital din reteaua Ministerului Sanatatii, si nu invers; in speta, nu medicul de la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti decide daca persoana condamnata poate fi sau nu internata intr-un penitenciar-spital”.