Motivul sunt lucrarile de curatire a versantilor de bolovani pentru a preveni caderea acestora pe sosea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Valcea, circulatia rutiera va fi inchisa temporar, in reprize de circa 15 minute, urmand sa fie reluata pana la defluirea traficului.

"Incepand de marti, pe DN 7 (E 81), in judetul Valcea, intre km 198+700 m si 237, se executa lucrari de curatire a versantilor de bolovani pentru a preveni caderea acestora pe partea carosabila, motiv pentru care pe acest tronson de drum, se instituie restrictii de circulatie cu respectarea semnalizarilor in vigoare", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Valcea, subinspector Alina Teodorescu.

Politistii rutieri valceni recomanda participantilor la trafic ca in cazul in care vor tranzita aceasta zona sa circule cu atentie si sa-si rezerve o perioada suplimentara de timp pentru parcurgerea acestui tronson de drum.