Aceasta etapa a fost destinata copiilor ai caror parinti au solicitat, in etapa a doua, inscrierea la alta unitate de invatamant decat scoala de circumscriptie, dar care nu au fost admisi si solicita inscrierea la scoala de circumscriptie, scrie romanialibera.ro.

"In a treia etapa la clasa pregatitoare au fost inscrisi 2.980 de copii si 4.741 la clasa intai. Acest proces se finalizeaza pe 25 aprilie. Merge foarte bine procesul si ii vom cuprinde pe toti copiii", a sustinut Oana Badea, secretarul de stat in Ministerul Educatiei.

Cea de-a patra etapa de inscriere se va desfasura intre 2-9 mai. In aceasta etapa vor putea fi inscrisi pe locurile disponibile, la unitatile dorite, copiii ai caror parinti au solicitat inscrierea la alta scoala decat scoala de circumscriptie, dar au fost respinsi initial, din lipsa de locuri.

Ultima etapa de inscrieri, desfasurata in perioada 11-18 mai, se adreseaza copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate de invatamant in etapele anterioare.