Acestea sunt combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei, precum si destructurarea gruparilor infractionale. Seful Politiei Romane a mai spus ca in 2011 s-au inregistrat rezultate foarte bune in combaterea fraudei, unde s-au constatat prejudicii de peste trei miliarde de lei, din care s-au recuperat 115 milioane de lei, relateaza MEDIAFAX.

Prezent la bilantul activitatii Inspectoratului General al Politiei Romane pe 2011, premierul Mihai Razvan Ungureanu a transmis politistilor ca este nevoie sa schimbe "fata Politiei" daca nu sunt multumiti de propria imagine in randul populatiei.

El a aratat ca nu stie pe cine anume incanta faptul ca Bucuresti are statutul de "oras aproape sigur" in statistici, deoarece oamenii de pe strada nu au aceeasi opinie.

Premierul Ungureanu i-a atentionat pe reprezentantii Politiei Romane ca se va implica personal in schimbarile care trebuie efectuate in structura institutiei, inclusiv in ceea ce priveste selectia si promovarea cadrelor, deoarece are senzatia ca reforma nu a fost niciodata inceputa in acest domeniu, conform aceleiasi surse.