Pescadorul sub pavilion Turcia avea 15 marinari la bord, care nu au opus rezistenta cand vasul lor a fost interceptat luni dimineata de catre politistii de frontiera constanteni.

Operatiunea a avut loc in jurul orei 06.30. Un pescador sub pavilion Turcia naviga la o distanta de aproximativ 60 de mile marine travers de zona Chituc - Gura Portitei. Politistii de frontiera au somat acustic si vizual pescadorul turcesc, care s-a oprit din mars si a permis echipei de abordaj a Garzii de Coasta sa urce la bord.

Verificarile au stabilit ca la bordul pescadorului se afla 15 marinari de nationalitate turca, iar pe punte s-au descoperit 70 de ligheane cu plase de pescuit, in lungime de aproximativ 70 de kilometri, relateaza realitatea.net.