Codul portocaliu de ninsori abundente si intensificari ale vantului vizeaza municipiul Bucuresti si judetele Tulcea, Galati, Vrancea, Buzau, Braila, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Prahova, Dambovita, Arges si Teleorman.

In 14 februarie intre orele 02 - 14, va ninge abundent in Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei. Vantul va avea intensificari cu viteze la rafala de pana la 60-70 km/h, temporar viscolind si spulberand zapada. Se va depune strat nou de zapada, ce va depasi local 30 de cm, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie.

Atentionarea de cod galben de ninsori pentru aceeasi perioada cuprinde judetele Iasi, Vaslui, Neamt, Bacau, Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea, Gorj, Mehedinti, Dolj, Olt si Caras-Severin.

In aceste judete va ninge, iar stratul de zapada nou depus va depasi local 15 cm. Vantul va avea intensificari cu viteze la rafala de pana la 30-40 km/h, temporar viscolind si spulberand zapada.