Esalonarea pe parcursul intregului an viitor a salariilor care trebuie achitate in 2012 bugetarilor cu hotarari judecatoresti definitive este prevazuta in proiectul bugetului social de stat, obtinut de MEDIAFAX.
"In anul 2012, plata titlurilor executorii se efectueaza in mod esalonat, in transe trimestriale egale", se arata in document.
In toamna acestui an, deputatii au prelungit pana in 2016 termenul in care statul trebuie sa achite drepturile salariale pentru bugetarii care au obtinut in instanta hotarari definitive si au modificat cuantumul platilor, fixandu-le la 5% din valoarea titlului executoriu in 2012, 10% in 2013, 25% in 2014, 25% in 2015 si 35% in 2016.
Initial, aceste drepturi erau prevazute sa fie achitate in proportie de 34% in 2010, 33% in 2011 si 33% in 2012.
Suma totala aferenta titlurilor executorii obtinute de bugetari pana la 31 decembrie 2010 era indicata la circa 7,5 miliarde lei, astfel ca anul viitor urmau sa fie platite titluri in suma de circa trei miliarde lei.
Prin reducerea cuantumului aferent platilor programate pentru anul viitor la doar 5% din total, fondurile necesare au scazut la 0,5 miliarde lei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Salariile castigate in instanta de bugetari, achitate in transe in 2012.