Maiorul Marius Taranu, ofiter relatii publice in cadrul Jandarmeriei Bacau, unitate detasata la Iasi pentru a a asigura ordinea publica in jurul Catedralei iesene, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX ca peste 8.000 de credinciosi stateau la coada la Mitropolie, pentru a se inchina la sfintele moaste.

"La coada sunt peste 8.000 de pelerini, iar numarul celor care vin si se aseaza la rand este in crestere. Sunt oameni ajunsi la Iasi din intreaga tara. Coada pelerinilor se intinde pe aproape doi kilometri”, a spus Marius Taranu.

El a afirmat ca de marti dimineata, cand moastele Sfintei Parascheva au fost scoase din incinta Catedralei, pe la racla asezata in fata lacasului de cult au trecut in total aproape 60.000 de pelerini.

"Au existat si cateva incidente. O tanara a fost prinsa in timp ce a sustras 94 de lei de la o taraba, fiind cercetata pentru furt calificat. De asemenea, au fost date zece amenzi, cinci dintre acestea pentru comercializarea unor produse fara autorizatie”, a mai spus Marius Taranu.

Miercuri seara cateva mii de crediniciosi au participat la o procesiune intitulata Calea Sfintilor, raclele cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si cele ale Sfantului Policarp, aduse la Iasi din Grecia, fiind purtate pe strazile din centrul Iasiului.

Vineri dimineata, in fata Catedralei, pe o scena special amenajata, va avea loc Sfanta Liturghie, care va fi oficiata de un sobor format din zeci de preoti in frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.